PROIECTE EUROPENE

INIMI APROAPE

Fundația Sfântul Ioan Calabria, în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială a Municipiului Piatra Neamț și Direcția de Asistență Socială a Municipiului Roman, anunță începerea implementării proiectului „Inimi aproape – Servicii comunitare pentru copii in judetul Neamt”, Cod proiect: 330387, în perioada de 1 martie 2025 – 29 februarie 2028. Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană, din Fondul Social European Plus (FSE+), prin Programul de Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027.

Scopul proiectului Inimi aproape – Servicii comunitare pentru copii in judetul Neamt, este creșterea accesului la servicii comunitare pentru copiii și familiile defavorizate din municipiile Piatra Neamț si Roman, județul Neamț, în vederea prevenirii separării copiilor de familii și a reducerii numărului intrărilor în sistemul de protecție specială. Serviciile de sprijin se adresează unui număr de minim 266 de copii din județul Neamț. Dintre aceștia minim 27 sunt copii de etnie romă. Intervențiile se adresează și părinților copiilor, prin servicii de suport și sprijin material.

Copiii vor beneficia de suport pentru dezvoltarea abilităților de viață independentă, asistență psihologică și suport emoțional, asistență și recuperare medicală, sprijin la teme, educație financiară, educație  juridică, socializare și petrecere a timpului liber și orientare vocațională.

Părinții copiilor vor participa la un program de educație parentală, beneficiind și de suport și consiliere psihologică. În mod constant, părinții vor fi informați despre situația și progresul copiilor din punct de vedere psihologic, educațional și al dezvoltării personale, în urma serviciilor de care beneficiază în cadrul proiectului. Sprijinul material va fi oferit familiilor copiilor în mod condiționat, depinzând de participarea efectivă la activitățile oferite

Organizațiile partenere vor derula campanii de informare, sensibilizare și constientizare privind situațiile de vulnerabilitate cu care se confruntă copiii și familiile din comunitățile vizate în proiect. Prevenirea și reducerea consumului de alcool și de droguri va fi una dintre teme.

Rezultatele așteptate sunt îmbunătățirea calității vieții a cel puțin 266 de copii defavorizați din județul Neamț, municipiile Piatra Neamț si Roman și a  familiilor acestora.

Valoarea totală a proiectului, ce face obiectul finanțării nerambursabile, este de 9.946.059,47, din care 8.454.150,55 lei valoare eligibilă nerambursabilă din FSE+ și 1.389.992,64 lei valoare eligibilă nerambursabilă din bugetul național.

Proiectul „Inimi aproape – Servicii comunitare pentru copii in judetul Neamt”, cod proiect 330387, este cofinanțat de Uniunea Europeană, din Fondul Social European Plus (FSE+), prin Programul de Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027.

Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați https://mfe.gov.ro/

ACASĂ

Proiectul “Acasă: acțiuni și servicii pentru prevenirea separării și consolidarea familiei de origine” cod smis 330329

Proiectul „Acasă”, implementat în parteneriat de Fundația YANA, Fundația Sf. Ioan Calabria, Asociația Favor și Direcția de Asistență Socială a Municipiului Bacău, este un răspuns integrat la problemele și nevoile copiilor vulnerabili și familiilor lor din 6 comunități, din județul Bacău. Prin activități și acțiuni specifice, punem accent pe îngrijirea și susținerea copiilor, astfel oferind susținere și comunităților, în ansamblul lor, pentru schimbări de durată.

Scopul proiectului „Acasă” este creșterea accesului la servicii comunitare pentru copii și familii defavorizate, în vederea prevenirii separării copiilor de familii și a reducerii numărului intrărilor în sistemul de protecție specială.

 Pe timpul derulării proiectului, copiii vor beneficia de suport pentru dezvoltarea abilităților de viață independentă, asistență psihologică și suport emoțional, asistență și recuperare medicală, sprijin la teme, educație financiară, socializare și petrecere a timpului liber și orientare vocațională.

Părinții copiilor vor participa la un program de educație parentală și vor beneficia de consiliere psihologică. Pentru a cultiva o legătură mai strânsă părinte-copil, părinții vor participa împreună cu copiii lor la unele activitiăți. În mod constant, părinții vor fi informați despre situația și progresul copiilor din punct de vedere psihologic, educațional și al dezvoltării personale. Sprijinul material va fi oferit familiilor copiilor în mod condiționat, sprijinul depinzând de participarea efectivă la activitățile oferite.

 

Pentru a face cunoscute situațiile de vulnerabilitate cu care se confruntă copiii și familiile din comunitățile vizate în proiect, organizațiile partenere vor derula campanii de informare, sensibilizare și constientizare destinate publicului larg. Prevenirea și reducerea consumului de alcool și de droguri vor fi unele dintre temele abordate.

Rezultatele așteptate sunt îmbunătățirea calității vieții a cel puțin 266 de copii defavorizați, din care minim 27 de copii de etnie romă, din județul Bacău, comunele Mărgineni, Nicolae Bălcescu, Berzunți, Răcăciuni, Filipeni și Municipiul Bacău. Părinții copiilor își vor îmbunătăți abilitățile parentale legate de igienă, nutriție, sănătate fizică și mentală, planificare familială și consiliere juridică. În lucrul cu părinții, un loc central îl vor ocupa discuțiile pe tema nevoii de educație și participare școlară pentru o viață demnă și un trai decent în comunitate.

Valoarea totală a proiectului, ce face obiectul finanțării nerambursabile, este de 9.945. 994,20 lei, din care 8.454.095,07 lei vor fi acordați de Uniunea Europeană și 1.475.984,86 lei vor fi acordați de Guvernul României.

Proiectul „Acasă: acțiuni și servicii pentru prevenirea separării și consolidarea familiei de origine”, cod proiect 330329, implementat în parteneriat de Fundația YANA, Fundația Sf. Ioan Calabria, Asociația Favor și Direcția de Asistență Socială a Municipiului Bacău, este cofinanțat de Uniunea Europeană, din Fondul Social European Plus (FSE+), prin Programul de Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027, Operațiune: Acțiunea 5.4 FSE + Servicii comunitare pentru copii și familii în vederea prevenirii separării. Proiectul se desfășoară pe o perioadă de 36 de luni, între martie 2025 – februarie 2028 și se adresează unui număr de minim 266 de copii din județul Bacău.

Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați https://mfe.gov.ro/