Fundația Sfântul Ioan Calabria, este o Organizație Non-Guvernamentală, non-profit, acreditată în condițiile legii de Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Din anul 1998 implementează proiecte și activități sociale în localitatea Răcăciuni și alte sate vecine din județul Bacău. În anul 2007 fundația a deschis un punct de lucru în municipiul Roman, jud. Neamț. Din anul 2019, în colaborare cu Surorile Milostive ale Sfântului Carol Boromeu, a deschis o activitate socială pentru copii în localitatea Gioseni, jud. Bacău.
Pentru a realiza misiunea sa, Fundația Sfântul Ioan Calabria implementează proiecte și activități sociale care să vină în sprijinul segmentelor de populație dezavantajate din punct de vedere social și economic, cu risc de marginalizare socială și în risc de sărăcie, în special copii și familiile acestora.
MISIUNE
Inspirată din valorile pe care le-a trasat fondatorul nostru Sfântul Ioan Calabria, fundația își îndreaptă atenția către persoanele cele mai vulnerabile și marginalizate, în special copii și tineri, oferind servicii sociale de calitate beneficiarilor, fără a leza demnitatea persoanei umane, urmărind obținerea unor rezultate pozitive pe plan uman, social, relațional și educațional.
PROIECTE SOCIALE și ACTIVITĂȚI
PROIECTE FINALIZATE
VOLUNTARIAT
Fundația Sfântul Ioan Calabria Răcăciuni, colaborează activ cu adolescenți și tineri din localitățile unde își desfășoară activitatea. Aceștia sunt încurajati să ofere în mod folositor parte din timpul lor liber implicându-se în activități specifice în funcție de disponibilitatea și interesul manifestat de aceștia.
În acest sens, voluntarii sunt implicați în activitățile cu copii beneficiari ai centrelor de zi din Răcăciuni și Roman, dar și în activitățile estivale din cadrul programului G.R.E.F. (Grup Recreativ, Educativ, Formativ), în calitate de Animatori pentru beneficiarii acestui Program.
Dacă iți dorești să te alături echipei noastre de voluntari și să oferi puțin din timpul și cunoștințele tale, nu ezita sa ne contactezi la sediile Centrelor de zi din Răcăciuni, Roman sau Gioseni.
STATISTICĂ
ÎN ANUL 2019
110
BENEFICIARI
Centrul de Zi
7
ADOLESCENTE
”Centrul de dezvoltare pentru adolescente și tinere”
25
ELEVI ȘI STUDENȚI
Programul ”Burse de Studiu”
15
FAMILII
”Programul de ajutor și sprijin pentru copii și familii în situații de risc”
470
COPII
”Programul G.R.E.F (Grup Recreativ, Educativ și Formativ)”
110
aNIMATORI (vOLUNTARI)
”Programul G.R.E.F (Grup Recreativ, Educativ și Formativ)”
ÎN PERIOADA 1998-2018
470
BENEFICIARI
Centrul de Zi
21
ADOLESCENTE
”Centrul de dezvoltare pentru adolescente și tinere”
200
ELEVI ȘI STUDENȚI
Programul ”Burse de Studiu”
350
FAMILII
”Programul de ajutor și sprijin pentru copii și familii în situații de risc”
4200
COPII
”Programul G.R.E.F (Grup Recreativ, Educativ și Formativ)”
450
aNIMATORI (vOLUNTARI)
”Programul G.R.E.F (Grup Recreativ, Educativ și Formativ)”
COLABORARE
În vederea realizării scopurilor și obiectivelor proiectelor derulate de către Fundația Sfântul Ioan Calabria, de-a lungul timpului, au fost încheiate contracte de colaborare cu diverse instituții și organizații relevante în domeniul social, educațional și instituțional.
UAT Comuna Răcăciuni
Consiliul Județean Bacău
D.G.A.S.P.C. Bacău – Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Răcăciuni
Autoritatea Națională a Penitenciarelor Bucurest
D.G.A.S.P.C. Neamț – Complexul de servicii „Familia Mea” Roman
Școala Gimnazială Răcăciuni
Liceul „Sfântul Francisc” Roman
Colegiul Mihai Eminescu Bacău
Colegiul Economic Bacău
Biblioteca Municipală Roman
Grădinița „Fluturașii” Roman
Colegiul Național Catolic „Sfântul Iosif” Bacău
Fundația de Sprijin Comunitar Bacău
Fundația YANA Nicolae Balcescu – Bacău
Fundația „Favor” Filipeni – Bacău
Asociația Caritas Bacău
Asociația Sfântul Carol Boromeu Gioseni - Bacău
SURSE DE FINANȚARE
FINANȚATORI PENTRU TOATE ACTIVITĂȚILE
Don Calabria Missioni Sostegno Sanita Onlus – Verona
Asociația „Amici di Francesco” – Italia
RENOVABIS - Germania
Consiliul Județean Bacău (legea 350/2004)
Donații și sponsorizări
Chirii și alte active
3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii
AJPIS Bacău (legea 34/1998)
Consiliul Local Răcăciuni (legea 350/2004)
20% din impozitul pe venit și profit de la diverși agenți economici
CUM POT SĂ AJUT?
Întrucât Fundația Sfântul Ioan Calabria oferă servicii sociale licențiate în condițiile legii, poți direcționa 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii pentru Centrele noastre de zi sau pentru celelalte proiecte sociale, descărcând formularul de mai jos.
Întrucât Fundația Sfântul Ioan Calabria oferă servicii sociale licențiate în condițiile legii și este înscrisă în REGISTRUL SPPECIAL AL ASOCIAȚIILOR și FUNDAȚIILOR AL A.N.A.F, puteți direcționa 20% din impozitul anual pe veniturile sau profitul obținut de către societatea dumneavoastra pentru proiectele sociale ale fundației, luând legătura cu responsabilii fundației la numărul de telefon 0762088220.
Puteti face donații în contul RO15RNCB0026030898620001
Poți ajuta un copil cu o BURSĂ DE STUDIU să meargă la liceu, luând legătura cu responsabilii fundației la numărul de telefon 0762088220.
CONTACTE: ADRESĂ, EMAIL, TELEFON
Fundația ”Sfântul Ioan Calabria”
B.dul Ștefan cel Mare, 116 – 607.480 RĂCĂCIUNI (Jud. Bacău) – Romania